Am promis că pentru fiecare automobil livrat cu bucurie în 2019 vom planta un copac. Ei bine, am plantat câte un copac pentru fiecare automobil livrat în cei 8 ani de activitate ai BMW APAN Motors. 3000 de copaci au fost plantați atât în Tulucești, jud Galați cât și în Mogoșești, jud. Iași. Pentru că iubim să facem fapte bune și pentru că rezonăm cu probleme mediului înconjurător, așa cum și producătorul o face.
Și uite așa, sâmbătă 2 Noiembrie, ne-am înarmat cu bună dispoziție și am pornit împreună către Tulucești, jud. Galați, acolo unde urma să se desfășoare întreaga acțiune. A fost un moment tare plăcut în care membrii echipei și-au unit forțele pentru a duce la bun sfârșit un proiect tare drag.
Deși vremea nu a fost chiar prietenoasă, nu ne-a împiedicat să ne împlicăm cu dăruire în acest proiect. Alături de echipa BMW APAN Motors au fost și colegii APAN Automobile care s-au implicat activ în buna desfășurare a evenimentului organizat de Asociația „Creștem România Împreună”. Pe lângă membrii echipelor APAN, o mulțime de voluntari, copii, tineri și adulți preocupați de problemele mediului înconjurător, au participat activ la acest proiect. Numărul total al puieților plantați s-a ridicat la aproximativ 10 000.
În cadrul acestui proiect desfășurat sâmbătă, echipa APAN Motors a avut o misiune specială. Așa cum povesteam și mai sus, am plantat un copac pentru fiecare automobil livrat. Fiecare copac a fost etichetat cu numele clienților care au achiziționat mașini de la noi. Acesta este începutul unui proiect de amploare pe care echipa noastră îl are în desfășurare, dar despre care nu îți putem povesti mai multe, pentru moment.
Aminteam mai sus că în același timp în care la Tulucești, jud. Galați se plantau fapte bune, colegii din echipa APAN Motors Iași depuneau acealeași eforturi pentru ca misiunea noastră să fie una completă.
Vântul ne-a împins de la spate la propriu să fim și mai harnici decât ne-am gândit că am putea fi. Plecând de la ideea că ești suficient de bun în momentul în care plantezi un copac sub a cărui umbra nu vei sta, sâmbătă, 2 Noiembrie, ne-am adunat cu toții pe dealul Hadâmbului pentru a împăduri o zonă ce abia stă să nu se ducă la vale. Sătenii ne-au fost alături și ne-au sprijinit: cei tineri au venit la plantat copăcei, iar bunicii ne-au pregătit bucate tradiționale pentru masa de prânz care ne-au încălzit sufletele. L-am avut alături de noi și pe domnul Ilie, pădurarul comunei, care ne-a instruit si îndrumat la fiecare pas și alături de sute de voluntari, am contribuit la obținerea unui aer mai curat și a unui sol mai stabil. Și toate acestea pentru că împreună suntem mai buni.
Aceasta a fost o primă provocare acceptată. O provocare care ne îndeamnă să facem mai mult și care ne-a demonstrat că ne regăsim în astfel de proiecte. Se creionează deja noi proiecte similare pe care le așteptăm cu drag!